Cristiano Bergodi a preluat-o oficial pe Rapid. Tehnicianul italian a semnat cu giuleștenii pe două sezoane.
După plecarea lui Adi Mutu la Neftchi Baku, Rapid s-a reorientat imediat, astfel că s-au înțeles cu Bergodi, cel care a condus-o în ulitmele două sezoane pe Sepsi OSK. Iată anuțul echipei bucureștene.
Cristiano Bergodi este noul antrenor al celor de la Rapid!
„Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Și nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar și discursul elegant și competent. Este un sentiment de încredere și seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie”, a declarat Dan Șucu, despre Bergodi, conform site-ului oficial al echipei.
În 2005, și-a început aventura în România, unde a antrenat Progresul București, CFR Cluj, Rapid (în sezonul 2007-2008 și în 2015), Politehnica Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi. În toată această perioadă, Bergodi a mai fost pe banca formațiilor de Serie B, Modena, Pescara și Brescia.
În ultimele două stagiuni, italianul născut la Bracciano a condus formația Sepsi OSK, alături de care a câștigat două Cupe ale României consecutive, dar și o Supercupă a României, se mai arată pe site-ului oficial al Rapidului.