Liga 1 va avea parte de un derby în acest weekend. Dinamo va juca împotriva rivalei FCSB.
Adrian Mihalcea, fostul dinamovist, a vorbit înaintea confruntării dintre cele două formații. Iată ce a spus actualul antrenor al celor de la Unirea Slobozia.
„Este un derby dezechilibrat!”
„Este un derby dezechilibrat ținând cont de poziția în clasament. Totuși, mă aștept la un spectacol, mă bazez pe determinarea celor de la Dinamo. Și în tribune mă aștept la un spectacol. Dinamo are nevoie de puncte și nu știu cum s-au gândit să abordeze acest derby. Însă, peste tot spectacolul eu m-aș gândi să obțin puncte.
Dinamo a tot încercat să joace mai spectaculos încă din Liga 2. Ok, ei duc mingea pe tot terenul, chiar și până la portar, dar doar atât, nu au ocazii. Eu aș schimba, aș încerca și metoda mult mai muncitorească.
Ar trebui să alergi mai mult, ar trebui să fii mai organizat și lucrurile se vor schimba. Au o linie de fund cu talie și experiență. De la mijloc în sus, lucrurile s-ar lega cu doar câteva elemente. Eu vorbesc ce aș face eu, dar știți că antrenorii mor pe mâna lor”, a declarat Adrian Mihalcea, pentru Digi Sport.