Fotbal Intern· 2 min citire

Eugen Neagoe a găsit motivul pentru care “U” Cluj a câștigat doar 17p cu el pe bancă: „E jenant așa ceva”

Eugen Neagoe

Eugen Neagoe

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 dec. 2022, 21:29

“U” Cluj-Napoca este pe locul 14 în Superligă, după remiza de pe teren propriu cu UTA, 0-0, duminică, în Etapa a 20-a.

„Aduni iarba din afara stadionului și o arunci în careu! E jenant așa ceva”, a spus Eugen Neagoe

Eugen Neagoe a preluat banca tehnică a echipei ardelene după Etapa 6-a, înlocuindu-l pe Erik Lincar, care câștigase doar două puncte la început de sezon.

De atunci, universitarii clujeni au câștigat 4 meciuri și au remizat tot atâtea. Tehnicianul spune că una dintre cauzele pentru care “U” Cluj-Napoca a câștigat puține puncte, mai ales pe teren propriu, este starea proastă a gazonului.

„Este jenant să se întâmple așa ceva! Intrăm în 2023, ne dorim în Schengen, dar nu e posibil așa ceva, să aduni iarba din afara stadionului și să o arunci în careu. Știm care sunt greșelile noastre, dăm gol foarte greu, o să lucrăm, am promis că vom arăta mai bine.

12 stadion

Dar, zic că nu am arătat rău de când am venit. Nu am acumulat foarte multe puncte, dar ne-au costat ratările foarte multe. Cred că trebuia să avem în plus 6-7 puncte. Cu un gazon mai bun, sunt convins că aveam mai multe puncte, da! O echipă e favorizată când are un gazon mai bun”, a spus Eugen Neagoe în emisiunea Fotbal Show, de pe Prima Sport 1.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News