Eugen Neagoe, tehnicianul român rămas liber de contract după despărțirea de CSU Craiova, ar putea prelua o nouă formație.
Antrenorul poate spune adio Ligii 1 pentru o echipă din străinătate. Iată ce a dezvăluit despre intențiile sale.
„Este o țară apropiată de noi!”
„Zilele următoare o să am o întâlnire cu o echipă din străinătate, dar nu aș vrea să vă spun echipa, pentru că are antrenor. Este o țară apropiată de noi, dar rămâne de văzut dacă se va stabili întâlnirea și vom vedea dacă ne vom înțelege.
Cu sănătatea stau foarte bine. Am trecut prin foarte multe, ar trebui să fie mai puternică și inima”, a spus Eugen Neagoe, pentru AS.ro.