Ionuț Lupescu (51 ani), fost membru al ''Generației de Aur'', a dat de pământ cu Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF, în direct.
România a ratat o nouă calificare la un turneu final, iar, recent, mai multe nume grele din fotbalul românesc au pus la zid șefii Federației Române de Fotbal.
După ce Gică Popescu a declarat la ''Realitatea Sportivă'' că fotbalul românesc trebuie schimbat în viitorul apropiat, un alt fost mare internațional iese la atac.
Ionuț Lupescu a dat de pământ cu Răzvan Burleanu, pe care îl numește ''informator'' și despre care spune că a distrus fotbalul românesc.
''Lucrurile stau destul de simplu. Când te apuci de o meserie, trebuie să te pricepi la ea. Sunt 6 ani de zile de când a fost numită o nouă conducere. N-am ranchiună, dar mă doare. Se putea face mult mai mult. El (n.r Răzvan Burleanu) a ciuruit tot fotbal românesc. Este un paradox pentru mine. Sunt în discuții de luni de zile cu cei din Arabia Saudită. După 9 ani, fac un proiect pe care voiam să îl fac în România.
Cine are mai multe pile, așa merge. Sunt unul pe care n-au putut să-l aresteze, cum au făcut-o cu Gică Popescu. Nu m-au arestat pentru că nu am câștigat. El e pus acolo de cine e pus. El e informator. Mereu se plângea președintelui UEFA. Mă rugau să-i mai las în pace pentru că se saturau de mesaje.'' a declarat Ionuț Lupescu, la Realitatea Plus.