Fotbal Intern· 2 min citire

Explicațiile lui Gică Hagi după ce a țipat la Andrei Borza: ”Cred că este dreptul meu ca manager să reacționez”

Gică Hagi

Gică Hagi

Scris de Popescu Mihai Publicat: 21 apr. 2023, 20:18

Formația FCSB a învins luni seara, pe teren propriu, Farul Constanța, scor 2-1, în ultimul meci al etapei a patra din play-off-ul Superligii.

FCSB a deschis scorul dintr-un penalti dictat de Istvan Kovacs după un fault în careu al lui Kiki asupra lui Octavian Popescu.

Gheorghe Hagi a schimbat trei jucători și au fost înscrise două goluri, primul de către Florinel Coman, după o acțiune proprie în careu, în minutul 47. Oaspeții au redus din diferență în minutul 51, prin Enes Sali.

Antrenorul constănțenilor a fost surprins țipând la Andrei Borza, când l-a schimbat în minutul 58 al partidei. Jucătorul avea lacrimi în ochi în timp ce se îndrepta spre banza de rezerve.

Hagi a vorbit despre acest incident la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj.

”N-am țipat la Borza, l-am întrebat. Nici nu l-am certat. A fost doar o întrebare. Era minutul 60 și am făcut toate schimbările. Am reacționat cu o voce mai grea și am pus o întrebare.

Cred că este dreptul meu ca manager, care are o anumită responsabilitate, să știu ce se întâmplă pentru că trebuie să reacționez. A fost o chestiune imediat pentru mine în care am reacționat. În rest, lucrurile merg bine”, a declarat Gheorghe Hagi la conferința de presă.

Bucureștenii sunt pe locul 3, cu 37 de puncte, iar Farul rămâne pe primul loc în clasament, cu 39 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News