Criza la FCSB continuă. Echipa a ajuns pe penultimul loc în Superliga României, după ce formația lui Elias Charalambous a fost învinsă în deplasare de Hermannstadt cu 0-2. La finalul partidei, fanii nu au mai suportat înfrângerile și au atacat jucătorii.
FCSB, în derivă. Ce au scandat fanii după înfrângerea de la Sibiu
Roș-albaștrii s-au axat în acest debut de sezon pe cupele europene, însă se pare că strategia nu a fost cea mai inspirată. FCSB a ratat prezența în grupele Champions League, cum era de așteptat, iar acum e în pericol să nu prindă play-off-ul în Superliga.
Câțiva suporteri din Peluza Nord au făcut deplasarea la Sibiu pentru a fi alături de echipă, însă aceștia și-au descărcat nervii la finalul jocului pe jucători. FCSB a făcut un joc foarte modest cu Hermannstadt, iar fanii au taxat fotbaliștii.
„Dacă fotbal nu jucați, de la Steaua să plecați!” și „Rușine, rușine, rușine să vă fie!” au fost doar câteva dintre scandările pe care le-au avut fanii celor de la FCSB după înfrângerea de la Sibiu.