Fotbal Intern· 1 min citire

FC Botoșani a învins Unirea Slobozia cu 3-2, în play-out, printr-un gol marcat în minutul 90+1

FC Botoșani - Unirea Slobozia 3-2

FC Botoșani - Unirea Slobozia 3-2

Scris de Ion Gabriel Publicat: 16 mar. 2026, 20:30

FC Botoșani a învins-o dramatic pe Unirea Slobozia cu scorul de 3-2 (1-2), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.

În sezonul regulat, FC Botoșani a câștigat ambele meciuri directe, cu 4-0 și 1-0

Unirea a deschis scorul prin atacantul ucrainean Denis Ianakov (12), la al doilea său meci în Superligă, după o greșeală a lui Enriko Papa.

Gazdele au egalat prin Andrei Miron (31), dar imediat ialomițenii au preluat din nou conducerea, prin autogolul atacantului ucrainean Mikola Kovtaliuk (35).

Seara neagră pentru Kovtaliuk a continuat, el fiind eliminat de arbitrul Marcel Bîrsan pentru lovirea cu cotul a peruanului Renato Espinoza, sancțiune dictată după arbitrajul video (38).

Finalul a fost incredibil, cu o ratare în min. 83 a lui Andrei Dragu, singur cu portarul Giannis Anestis, și două goluri ale gazdelor.

Andrei Dumiter (89) a egalat după ce portarul Denis Rusu a scăpat mingea, iar fundașul senegalez Djibril Diaw (90+1) a marcat golul victoriei, cu capul, după un corner executat de Charles Petro.

Unirea are doar un punct în ultimele cinci etape. FC Botoșani venea după patru înfrângeri consecutive.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News