Fotbal Intern· 2 min citire

FC Botoșani l-a dat afară pe antrenorul Leo Grozavu

Leo Grozavu

Leo Grozavu

Scris de Ion Gabriel Publicat: 3 mar. 2026, 16:30

Echipa de fotbal FC Botoșani și antrenorul principal Leo Grozavu au încheiat colaborarea, a anunțat, pe site-ul său clubul, care a precizat că rezilierea contractului s-a făcut de comun acord.

În cele 4 mandate, Grozavu a adunat 212 partide, având 76 victorii, 56 de remize și 80 de înfrângeri

„În ciuda faptului că echipa noastră se îndreaptă spre startul în cel de-al 14-lea sezon consecutiv în prima ligă, performanță cu care se mai pot lăuda doar FCSB, Universitatea Craiova și Farul Constanța (n.r. fosta Viitorul), divorțul s-a produs”, se arată în comunicat, care menționează că ''ratarea play-off-ului, top 6 nefiind însă la startul sezonului un obiectiv pentru roș-alb-albaștri, a produs o dezamăgire uriașă în familia roș-alb-albastră''.

A fost al patrulea mandat al lui Leo Grozavu pe banca echipei FC Botoșani. Prima dată, tehnicianul a pregătit echipa în liga secundă, în perioada iulie 2007-noiembrie 2008. Din 58 de meciuri a câștigat 20, a remizat în 12 jocuri și a pierdut 26.

Tehnicianul a revenit pentru al doilea mandat la Botoșani în Liga 1, în ianuarie 2014 și a condus formația până în septembrie 2015. A adunat 59 de meciuri, bifând 20 victorii, 17 remize și 22 înfrângeri.

Al treilea mandat a fost între aprilie 2016 și iunie 2017, perioadă în care a condus echipa în 48 de jocuri, înregistrând 18 victorii, 13 remize și 17 înfrângeri.

Leo Grozavu a revenit într-un moment delicat, în ianuarie 2025, pregătind echipa până pe 3 martie 2026, dată la care a semnat rezilierea contractului scadent în vara anului 2027. În acest al patrulea mandat la FC Botoșani, Grozavu a condus echipa în 47 de meciuri, cu un bilanț de 18 victorii, 14 remize și 15 înfrângeri.

În total, în cele patru mandate, Leo Grozavu a adunat 212 partide, având 76 victorii, 56 de remize și 80 de înfrângeri.

FC Botoșani va juca în ultima etapă a sezonului regulat acasă cu Petrolul Ploiești, sâmbătă 7 martie, de la ora 17:00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News