Fotbal Intern· 2 min citire

FC Botoșani se desparte de căpitan: „Îl așteptăm peste 6 ani, când va pleca Mihai Teja din funcția de antrenor”

FC Botoșani

FC Botoșani

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 iul. 2022, 09:40

Echipa FC Botoșani va avea o nouă înfățișare în sezonul viitor. Pe lângă faptul că are alt antrenor, patronul Valeriu Iftime a anunțat că Enriko Papa, căpitanul formației, va pleca.

FC Botoșani a prezentat suporterilor noua siglă și echipamentul din sezonul viitor

Formația FC Botoșani a avut un sezon 2021/2022 destul de modest. Gruparea patronată de Valeriu Iftime a ratat calificarea în play-off și, ulterior, a fost învinsă în barajul pentru preliminariile Conference League de Universitatea Craiova, în deplasare, cu 0-2.

În perioada scursă până la reluarea pregătirilor, FC Botoșani și-a pierdut antrenorul, Marius Croitoru, căruia nu i-a mai fost prelungit contractul care a expirat la finele sezonului.

De asemenea, fundașul central Joyskim Dawa a ajuns la FCSB. În plus, din sezonul viitor va lipsi și căpitanul Enriko Papa.

„Îi facem o promisiune (n.r. – lui Enriko Papa). Îl așteptăm înapoi peste 6 ani, când va pleca Mihai Teja din funcția de antrenor”, a declarat Valeriu Iftime.

„Am venit în urmă cu 6 ani. Toată lumea m-a ajutat enorm, a fost ceva foarte frumos pentru mine. Voi, fanii, m-ați ajutat. Eu am încredere că totul va merge bine în continuare. Domnul Valeriu Iftime mă lasă să plec la mai bine, îi mulțumesc”, a declarat Enriko Papa.

Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment organizat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. FC Botoșani și-a prezentat echipamentul pentru noul sezon, dar și noua siglă. De asemenea, clubul are și propria bere.

În ceea ce privește sigla, pe ea apare un cal, reprezentând vitejia, și un fulger, semnificație a vitezei cu care clubul s-a dezvoltat. De precizat că autocarul clubului a fost imprimat cu noul logo.

04 FC Botoșani autocar
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News