FC Brașov are de vineri, 13 ianuarie, un nou manager general. Cel care a preluat această funcție a fost arbitru de fotbal la nivel județean.
Mai exact, Bogdan Petric a fost numit în funcția de manager la FC Brașov. Iată ce a declarat la prezentarea oficială.
Bogdan Petric, noul manager general la FC Brașov!
„Este o mare bucurie, onoare și responsabilitate să mă alătur proiectului FC Brașov. Am venit 100% dedicat și motivat să dau tot ce ține de mine, astfel încât, alături de echipă, să aducem clubul la un nivel de organizare exemplar, iar rezultatele, pe toate planurile, să fie în concordanță cu greutatea și renumele siglei pe care o purtăm lângă inimă.
Sunt conștient că alături de întreaga echipă avem mult de muncă, însă sunt gata să fac sacrificiile necesare și să muncesc zi și noapte pentru a reuși să ne îndeplinim obiectivele.
Îmi doresc un FC Brașov implicat în comunitatea locală, un club care să construiască, să își cinstească istoria și gloriile care au îmbrăcat acest tricou, să fie organizat, transparent și normal, un club care să scrie noi file de istorie în fotbalul românesc.
Voi rămâne la FC Brașov atât timp cât voi simți că pot aduce valoare, că prezența, experiența și profesionalismul meu vor aduce un plus și normal, atât timp cât voi fi dorit de persoanele care mi-au acordat încrederea.
Așadar, indiferent că voi sta șase luni, un an sau doi ani, tot ce pot promite e că voi fi dedicat 100% obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite. Tot ce am construit a fost pe integritate, respect, competență, empatie, plus cei mai importanți piloni ai vieții: Dumnezeu și Familie, valori pe care am clădit totul”, a declarat Bogdan Petric, conform paginii oficiale a celor de la FC Brașov.