Echipa Universitatea Cluj a încheiat la egalitate duminică, în deplasare, scor 2-2, cu formația FC Hermannstadt, în etapa a patra din Superligă.
Dan Nistor a bifat meciul cu numărul 454 în prima divizie, fiind pe locul 3 în clasamentul all time
Sibienii și-au reglat tirul în primele minute ale meciului, când Sergiu Buș (min. 4) și Silviu Balaure (min.6) au trimis peste poarta lui Lefter.
Același Balaure a trimis în bară, în minutul 18, mingea a revenit în teren și Selimovic a încercat și el să înscrie, dar portarul advers a respins.
Clujenii au reacționat prin șutul lui Dan Nistor, scos de Căbuz, însă nu au mai ratat în al treilea minut al prelungirilor, când Mamadou Thiam a finalizat din careul mic o acțiune rapidă, venită pe traseul Nistor – Faby.
Imediat după pauză, gazdele au egalat în minutul 50, prin Sergiu Buș, și au preluat conducerea după golul lui Neguț din minutul 54.
Oaspeții au egalat prin Murgia, șut cu stângul, fără preluare, din marginea careului, în minutul 72.
Până la final niciuna dintre cele două combatante nu a reușit să înscrie golul victoriei, Lefter salvându-și echipa în minutul 90, în fața lui Chițu, și FC Hermannstadt – U Cluj s-a terminat 2-2.
U Cluj ocupă poziția a șaptea în clasament, cu 5 puncte, iar FC Hermannstadt este a 14-a, cu 3 puncte.
Sibienii rămân fără victorie în acest sezon și după etapa cu numărul patru a Superligii.