Stadionul Municipal din Sibiu va fi inaugurat pe 10 decembrie, a anunțat, joi, gruparea sibiană.
FC Hermannstadt își inaugurează noul stadion la meciul cu Farul din Superligă
Evenimentul va avea loc cu ocazia meciului pe care elevii lui Marius Măldărășanu îl joacă pe teren propriu, cu Farul Constanța, liderul Superligii, în Etapa a 20-a.
„Este oficial! Meciul de (re)inaugurare a Stadionului Municipal Sibiu va fi disputat pe 10 decembrie vs Farul Constanța, liderul din Superligă!”, au anunțat reprezentanții clubului AFC Hermannstadt pe pagina oficială de Facebook.
Până atunci, echipa antrenată de Marius Măldărășanu va juca la Mediaș ultimele două meciuri considerate pe teren propriu. Pe 30 noiembrie, de la ora 19:00 are loc restanța de pe teren propriu cu CFR Cluj din Etapa a 6-a, iar pe 7 decembrie este partida din ultima etapă a Cupei României, cu Chindia.
De la începerea procesului de modernizare a arenei din Sibiu, AFC Hermannstadt dispută partidele de pe teren propriu pe stadionul Gaz Metan din Mediaș.
Stadionul Municipal Sibiu a fost modernizat printr-o investiție de aproximativ 30 de milioane de euro, noua arenă având acum un număr de 12.363 de locuri.
Lucrările de modernizare ale stadionului din Sibiu au început în toamna anului 2020.