Fotbal Intern· 1 min citire

FCSB - FC Voluntari 1-0, victoria bucureștenilor, în ultimul minut de prelungiri

Octavian Popescu

Octavian Popescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 6 mar. 2022, 22:43

FCSB a învins-o dramatic pe FC Voluntari, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului regular.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Octavian Popescu (90+4), cu un șut de la peste 25 de metri, la ultima fază.

FCSB a dominat autoritar jocul, dar a avut în fața un portar foarte inspirat, Mihai Popa, care s-a opus golului în mai multe rânduri. FC Voluntari a fost aproape să dea lovitura în min. 86, când portarul Ștefan Târnovanu a avut o intervenție providențială la șutul lui Lorand Fulop.

FCSB venea după două eșecuri consecutive, fără gol marcat.

FC Voluntari n-a câștigat de trei etape (un egal și două eșecuri), în care nici nu a marcat.

În tur, scorul a fost egal, 0-0.

FC FCSB - FC Voluntari 1-0 (0-0), Arena Națională - București
A marcat: Octavian Popescu (90+4).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); arbitri asistenți: Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Pitești)
Observator CCA: Alexandru Deaconu (București)

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News