FCSB joacă un nou meci în Liga 1. Gruparea patronată de Gigi Becali va evolua împotriva Academicii Clinceni, ultima clasată din Liga 1.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a vorbit înaintea acestui joc. Oficiaalul ,,roș-albaștrilor'' se teme de acest meci, având în vedere că gruparea ilfoveană a adus nouă jucători noi, pe care i-ar putea folosi în această confruntare.
,,Acum nici nu știu împotriva cui o să jucăm, că cică au venit foarte, foarte mulți jucători. Dacă nu... Indiferent cine ar juca, dacă nu bați Clinceniul la Giurgiu, atunci nu ai ce să mai... De la 13 puncte în prelungirile meciului nostru cu CFR Cluj, pot fi șase, sunt trei puncte în play-off.
Nu prea am anticipat că o să facem egal cu FC Universitatea Craiova 1948, acolo nu ne așteptam să facem egal, dar uite că fără Tănase avem ceva probleme.
Clinceni are altă echipă, multe se pot întâmpla. De la meciul cu Argeș încoace au adus nouă jucători. Una e să joci împotriva unor jucători de 15 ani, fundași de 19 ani și alta e să joci cu seniori'', a declarat Mihai Stoica, la Telekom Sport.
Partida dintre FCSB și Academica Clinceni, ultima clasată a Ligii 1, se va disputa, astăzi, de la ora 19:55, în cadrul etapei a 25-a din Liga 1.