Andreas Niță, fiul fostului jucător român Robert Niță, a debutat în Liga 1 cu gol. Mai exact, puștiul de doar 19 ani a adus un punct Voluntariului în remiza de la Galați (2-2 cu Oțelul).
Reacția tânărului jucător a venit imediat după meci. Iată ce a spus Andreas Niță.
„Sper să profit de toate șansele pe care le primesc!”
„Sunt bucuros că am profitat de șansa acordată. Sunt bucuros de prestație, dar sunt trist că nu am luat cele 3 puncte. Lucrăm la antrenamente, asta se vede în meciurile oficiale. A fost și puțin instinct. Îmi place să caut spații, să primesc mingea. Apoi, după ce am scăpat singur, a fost doar o formalitate. Sper să joc și în continuare.
Dacă nu, îmi aștept rândul. Dacă mai dura puțin meciul ăsta, cred că dădeam și golul 3. Sper să terminăm în primele 6, iar eu să profit de toate șansele pe care le primesc”, a spus Niță, pentru Digi Sport.