Florin Bratu a comentat pe seama remizei obținută de Rapid la Ploiești. Giuleștenii au plecat cu un singur punct după 0-0 cu Petrolul.
Fostul jucător român a analizat prestația trupei pregătite de Cristiano Bergodi. Iată ce părere are despre jocul echipei.
„Nu se poate așa ceva!”
„Rrahmani și Petrila sunt jucători de top pentru campionatul nostru. Dar nu poți să stai în doi jucători, nu se poate așa ceva. Nu poți să ai rezultate așa. Poate s-a indus ideea că nu pot fără ei. Eu văd calitate, ar trebui să producă și ceilalți jucători.
Rapid poate pierde play-off-ul, dacă ne uităm la clasament. Vreau să-i văd mai mult pe Cîrjan, Borja Valle, Ioniță. Poate mijlocașii centrali sau fundașii să apară și ei la faze fixe”, a declarat Florin Bratu, pentru Digi Sport.