Tehnicianul român în vârstă de 41 de ani a fost alesul celor de la FRF pentru funcția de selecționer al reprezentativei U21!
Rămasă fără antrenor după ce Adrian Mutu nu și-a mai prelungit înțelegerea cu Federația Română de Fotbal, selecționata de tineret a României va fi pregătită de acum înainte de Florin Bratu. Acum, fostul atacant a oferit și primele impresii legate de noua experiență.
În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, Bratu a mărturisit că a trăit o emoție specială în momentul în care și-a întâlnit elevii. Totodată, selecționerul echipei naționale mici a României a dezvăluit și ce intenții are în perioada imediat următoare cu jucătorii reprezentativei U21.
”O emoție specială, o întâlnire sau reîntâlnire cu o parte dintre jucători, pentru că sunt mulți dintre ei cu care eu am mai lucrat, ma bucură să văd că au venit cu mult drag la echipa națională, iar lucrul acesta m-a făcut să mă adaptez mai repede la ei și ei la stilul meu de antrenament.
Este prima acțiune împreună, e normal să fie un pic mai greoaie ca și adaptare a jucătorilor la antrenamente, dar ca implicare a lor la antrenament, a făcut diferența. Sunt în stadiul în care vreau să-i cunosc, vreau să îi descopăr, nu vreau să mă hazardez și să fac promisiuni.
Ce vreau să redau este spirit, atâta timp cât vom avea spirit și vom simți că vom juca pentru tricolor, eu cred că lucrurile vin după aceea prin multă muncă de la sine. Vreau să evaluez jucătorii, lotul, ca și echipă, și ușor, ușor în următoarele acțiuni să omogenizăm naționala U21, pentru că ne trebuie și rezultate”, a declarat Florin Bratu.