Florin Bratu a vorbit despre perioada în care a antrenat-o pe Dinamo. Fostul tehnician al „Câinilor” regretă că nu a continuat pe banca echipei.
Mai exact, fostul atacant român consideră că cei din conducere s-au grăbit atunci când au decis să înceteze colaborarea. Iată ce a spus despre trupa din „Ștefan cel Mare” în mandatul său.
„Eram la 3 puncte de play-off! Nu a fost răbdare!”
„Am promovat mulți jucători când am jucat atunci play-out-ul, vreo 8-9 jucători tineri. Ideea e că așa se poate crește bine, să fie continuitate în cadrul unui club. Am marcat mult atunci, aveam încredere, jucătorii aveau încredere în mine.
Îl făcusem să se descopere pe Hanca, el nu prea mai juca înainte. I-am dat lui Nistor libertate mare și a reușit să ajungă la un nivel bun. Mai erau Iliuță Popa, care dăduse vreo 8 goluri, Moldoveanu, Mihai Popescu, Corbu. Aveam o echipa interesantă.
Sezonul următor, eu am plecat când eram la 3 puncte de play-off. Era ștacheta încă ridicată atunci la Dinamo, dar nu a fost răbdare. Echipa era sus. Puteam să fac multe lucruri cu echipa. Dar și eu am greșit. Am învățat multe din experiența aceea. Mă simt mai sigur pe mine datorită acestor experiențe. E important să ai un staff bun lângă tine, asta am mai realizat”, a declarat Florin Bratu, pentru Play Sport.