Fotbal Intern· 1 min citire

Florin Pîrvu a explicat forma foarte bună traversată de echipa sa: „Este o simbioză între public și echipă!”

Florin Pîrvu

Florin Pîrvu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 18 aug. 2023, 21:43

Petrolul Ploiești a mai bifat o victorie. „Lupii Galbeni” au învins cu 4-3 acasă echipa lui Nicolae Dică, FCU Craiova.

După meci, antrenorul Florin Pîrvu a vorbit despre forma foarte bună a trupei sale. Iată ce a spus tehnicianul.

„Este o simbioză între public și echipă!”

„Avem un grup foarte bun, muncim foarte mult. Este vorba despre disciplină tactică. Am început bine meciul acesta, am marcat. După aceea, am reușit să închidem foarte bine culoarele. Nu am gestionat bine ultimele minute, dar cu siguranță vom face o analiză și vom îndrepta acest lucru.

Știam sigur că ei sunt o echipă care construiesc foarte bine. Au jucători valoroși. Veneau cu entuziasm, au lăsat spații și noi am profitat. Am fost un meci spectaculos, în care am fost susținut de suporterii noștri. Le mulțumesc pentru că sunt alături de noi. Este o simbioză între public și echipă.

Faptul că am câștigat a fost foarte important. Am legat a treia victorie, este un lucru extraordinar. Veneam după un meci la Rapid cu un consum foarte mare de energie. A fost foarte greu să-mi motivez jucătorii după acest joc”, a spus Florin Pîrvu, după victoria cu FCU Craiova.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News