Dinamo nu a reușit să obțină niciun punct în primele trei etape ale Superligii României.
Florin Prunea consideră că cea mai mare problemă a ”Câinilor” este faptul că jucătorii care au venit în această perioadă de mercato nu au ajutat echipa să evolueze.
Cu toate acestea, fostul portar susține că noi jucătorii au nevoie de mai mult timp să se adapteze în fotbalul autohton.
”Cea mai mare problemă la Dinamo, printre altele, e că jucătorii aduși acum nu aduc nimic în plus. Echipa asta joacă tot cu jucătorii ăia. Cei mai buni jucători care sunt acum, dă-i cu Iglesias, dă-i cu Larrucea, Ghezali e accidentat. Tot ei sunt cei mai buni jucători.
Și Abdallah, și Politic, și spaniolul, nu au adus nimic nou. Sigur că au fost aduși târziu și au nevoie să fie ok din punct de vedere fizic. Adaptarea la campionatul nostru nu e ușoară. Noi spunem, dar e destul de greu să joci în România”, a declarat Florin Prunea la emisiunea Fotbal Club.
Dinamo este pe ultima poziție a clasamentului, fără niciun punct, la egalitate cu U Craiova 1948.