Fotbal Intern· 2 min citire

Florin Prunea are cuvinte de laudă la adresa unui star din Liga 1: „Face parte din nucleul ăsta de băieți tineri de viitor”

David Miculescu

David Miculescu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 4 mai 2022, 09:38

David Miculescu, atacantul de 20 de ani al celor de la UTA, și-a prelungit contractul cu echipa din Arad. El a fost dorit insistent de patronul FCSB, Gigi Becali, dispus să ofere 500.000 de euro pe jucător.

David Miculescu „face parte din de băieți tineri de viitor”, a declarat Florin Prunea

Fostul portar al lui Dinamo și al naționalei României, Florin Prunea, crede că UTA va lua peste 1 milion de euro pe David Miculescu, dar recunoaște că el nu ar da această sumă.

„El a semnat prelungirea contractului. Eu cred că oricine are un preț, e și cazul lui Miculescu. Cu siguranță că dacă cei de la UTA vor dori... dar cred că în momentul de față, dacă a semnat prelungirea contractului, va fi mai mult de un milion. Un milion a fost când era la final de contract, înainte cu șase luni, părerea mea.

Miculescu e clar că face parte din nucleul ăsta de băieți tineri de viitor care nu sunt mulți, 6-7 jucători: Octavian Popescu, Rareș Ilie, Sefer... Dar e un jucător care, din punctul meu de vedere, și-ar merita investiția”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Florin Prunea crede că David Miculescu va fi foarte greu de transferat de la UTA

Florin Prunea a luat în calcul și ipoteza că noua echipă de management de la UTA nu va mai renunța așa de ușor la jucătorii valoroși.

„Gigi Becali a mai făcut afaceri cu UTA și a ieșit pe plus cu 12 milioane (n.r. – cu Dennis Man), cu o grămadă de bani. N-aș plăti mai mult de 800.000 plus un procent dintr-un viitor transfer.

Pe de altă parte, să nu uităm că la UTA lucrurile au început să se miște, probabil va fi o altă echipă de management și va fi mai greu să cumperi de acolo.

Nu îl mai cumperi așa ușor pe Miculescu dacă va fi un buget mai mare”, a mai precizat fostul portar al lui Dinamo și al naționalei României.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News