Fotbal Intern· 2 min citire

Florin Prunea, sfat prețios pentru Horațiu Moldovan: „A ajuns la un nivel datorită muncii lui!”

Prunea

Prunea

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 19 ian. 2024, 09:05

Horațiu Moldovan o poate părăsi pe Rapid în această iarnă. Portarul giuleștenilor a fost încurajat să plece de un nume mare al fotbalului românesc.

Mai exact, Florin Prunea l-a lăudat pe Moldovan. Fostul internațional român l-a sfătuit să plece la un club din străinătate.

„A ajuns la un nivel datorită muncii lui!”

„Pai, ce să fac? Aș pleca! Nu mâine, ieri! Păi, cum să nu? El a ajuns la un nivel datorită muncii lui. Nu ai multe ocazii în viață, e dificil, mai ales la un portar, să pleci în străinătate. Dacă sunt oferte cum am văzut în presă, Betis sau Celtic...

Era clar că vor fi oferte, a fost cel mai bun jucător al echipei naționale și al Rapidului. Dacă nu era Moldovan la Rapid... Haideți să nu uităm de câte ori a fost omul meciului. Și să ne gândim unde ar fi fost Rapidul fară el.

Eu sunt curios cum vor gestiona relația, că nu-i ușor. L-am văzut aseară pe domnul Șucu, e un om cerebral, care poate gestiona o relație cu un jucător. Am văzut că i-a mai certat pe cei din conducere că această clauză nu avea ce să caute sau că trebuia să fie mai mare.

Moldovan e un jucător cu personalitate, e corect. La portari trebuie înțeles. Lumea se vă gândi că dacă greșește (n.r. la următoarele meciuri din SuperLigă) nu mai are mintea la Rapid. Dar eu cred că e o tâmpenie!", a declarat Florin Prunea, pentru Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News