Fotbal Intern· 2 min citire

Florin Răducioiu, despre situația de la Dinamo: "Nu îmi doresc să continue agonia, pentru că reflectă asupra randamentului echipei"

Florin Răducioiu

Florin Răducioiu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 feb. 2022, 14:56

Florin Răducioiu, team managerul lui Dinamo București, club de fotbal aflat în stare de insolvență, a afirmat, joi, că primordială este salvarea echipei de la retrogradare și apoi să se încerce stoparea "agoniei" care se reflectă și asupra randamentului jucătorilor.

"Pe mine mai puțin mă interesează ce probleme au ceilalți, eu vreau să încercăm să facem tot posibilul să câștigăm cât mai multe puncte, să încercăm să salvăm clubul din situația asta foarte complicată. La Dinamo vom merge în continuare așa și vom vedea la finalul campionatului unde vom fi. Evident că nici eu nu îmi doresc să mai continuăm această agonie, pentru că se reflectă și asupra randamentului echipei. În primul rând trebuie să evităm retrogradarea și apoi vom vedea ce putem face. Situația clubului nu este ușoară, problemele nu pot fi rezolvate peste noapte", a declarat Răducioiu.

Oficialul dinamovist a comentat și situația adversarei de vineri din Liga I, Gaz Metan Mediaș, echipă care se confruntă cu grave probleme financiare.

"Trebuie luate măsuri eficiente pentru a evita astfel de probleme. Practic nu mai este un campionat credibil, nu mai putem continua așa. Trebuie o mai mare atenție la buget, mai mulți manageri care să aibă grijă de bugetele cluburilor. Este destul de complexă situația aceasta. Trebuie să trecem la fapte pentru că nimeni nu ia măsuri, trebuie să fim mai eficienți", a mai spus Răducioiu.

Echipa Dinamo va întâlni, vineri, pe teren propriu, de la ora 19:55, formația Gaz Metan Mediaș, într-o partidă din cadrul etapei a 27-a a Ligii I.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News