Aflat în revenire de formă, Florinel Coman (25 de ani) a vorbit despre transferul ratat în SUA.
„Când a început pandemia, m-a sunat cineva din club și m-a întrebat dacă vreau să plec. A spus că e o ofertă mare din America, care va fi acceptată. M-a întrebat cât îmi doresc salariu. Am spus cât vreau să câștig acolo, iar a doua zi am văzut altceva în ziar. S-au cerut mai mulți bani.
Am vorbit cu Gigi Becali. Mi-a dat o foaie, ceva de genul. Am vorbit cu dânsul în perioada aceea, am simțit un sprijin enorm din partea dansului în acel moment. Am vorbit foarte mult despre mai multe chestii, nu despre fotbal. M-a mișcat ce mi-a spus, plus determinarea pe care am avut-o și ambiția au făcut diferența”, a spus Florinel Coman pentru OrangeSport.
A fost altceva că a declarat antrenorul celor de la Rapid, dar eu n-am vorbit cu nimeni, de la niciun club, în acea perioadă. Nu știu de ce s-a scris așa ceva. Am vrut să plec în străinătate. E clar că în Liga 1 în viitorul apropiat nu voi merge.