Vineri seară este testul decisiv pentru naționala României, care primește vizita naționalei din Kosovo în cadrul etapei cu numărul 5 din Nations League, pe un stadion sold-out. Mircea Lucescu nu va conta însă pe Florinel Coman.
Florinel Coman, lăsat în afara lotului de Mircea Lucescu
Mircea Lucescu a lăsat în afara lotului 3 jucători pentru meciul cu Kosovo, însă cel mai sonor nume dintre aceștia este cel al lui Florinel Coman. „Mbappe de România” era o prezență nelipsită din echipa României la ultimele partide.
„Este pentru prima dată când Coman este lăsat în afara lotului!”
„Sunt 3 jucători lăsați în afara lotului pentru meciul de diseară. Matei Ilie, Cristian Manea și Florinel Coman. Este pentru prima dată când Coman este lăsat în afara lotului de Lucescu pentru aceste partide!”, au precizat cei de la Fanatik.
Florinel Coman are 26 de ani și este cotat de Transfermarkt la suma de 7 milioane de euro. Pentru Al-Gharafa, internaționalul român a strâns până acum 2 goluri și 6 pase decisive în 14 apariții.