Fotbal Intern· 3 min citire

Fostul fotbalist Marius Lăcătuș a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Brașov

Marius Lăcătuș

Marius Lăcătuș

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 28 apr. 2025, 16:07

 

Marius Lăcătuș, fost fotbalist al echipelor Steaua și FC Brașov și component al lotului național al României, a primit, luni, titlul de cetățean de onoare al municipiului Brașov, în urma unei propuneri formulate de primarul orașului, George Scripcaru, și votate în unanimitate de către aleșii locali.

„În ședința de astăzi a Consiliului Local, propunerea primarului George Scripcaru, ca urmare a inițiativei grupului de consilieri AUR, de acordare a titlului de cetățean de onoare fostului mare fotbalist Marius Lăcătuș, a fost aprobată în unanimitate de către consilierii locali”, anunță Primăria Brașov, luni.

Edilul George Scripcaru a anunțat că lui Marius Lăcătuș îi va fi înmânat acest titlu cel mai prbabil luna viitoare.
„Am vorbit cu el, pentru că a făcut 61 de ani luna aceasta, și cred că merită să primească acest titlu de cetățean de onoare, pe care i-l vom înmâna, cred, luna viitoare. Consilierii au propus acest proiect, eu l-am susținut și, drept urmare, l-am propus Consiliul Local, care l-a aprobat în ședința de astăzi“, a declarat George Scripcaru”.

Marius Mihai Lăcătuș s-a născut în 05 aprilie 1964 la Brașov, a debutat la 17 ani în prima divizie de fotbal și a câștigat de zece ori campionatul național cu Steaua, 7 Cupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni în anul 1986 și Supercupa Europei un an mai târziu.
Cel mai important gol din întreaga sa carieră de jucător rămâne cel marcat în poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe 7 mai 1986, când Steaua obținea cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

Potrivit biografiei făcute publice de Primăria Brașov, între anii 1990 și 1993 Lăcătuș a jucat la echipe din străinătate, evoluând în Italia, la AC Fiorentina, apoi în Spania, la Real Oviedo.

După câțiva ani a revenit la Steaua, încheindu-și activitatea de fotbalist la FC Național București, în anul 2000.
de suporterii acestei echipe. A marcat peste 100 de goluri pentru Steaua București.
De-a lungul timpului, a evoluat în 414 meciuri din Divizia A și a marcat 103 goluri, în timp ce în Cupele Europene a jucat cu Steaua în 72 de meciuri și a înscris de 17 ori.

La nivelul echipei naționale, a evoluat în 84 de partide (13 goluri) și a participat la Campionatele Mondiale din 1990 și 1998, precum și la Euro 1996.

După încheierea carierei de jucător, Marius Lăcătuș a început cariera de antrenor la FC Național, unde a fost antrenor-jucător, după care a fost secundul lui Mihai Stoichiță la echipa națională de fotbal a statului Panama.
După întoarcerea în România, a ocupat funcția de antrenor principal la FC Brașov, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Inter Gaz București și UTA Arad.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News