Fotbal Intern· 1 min citire

Fostul rapidist semnează cu clubul din Superliga

Jayson Papeau revine în Superliga, la Unirea Slobozia. Foto: Profimedia

Jayson Papeau revine în Superliga, la Unirea Slobozia. Foto: Profimedia

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 30 sept. 2025, 15:30

Jayson Papeau revine în SuperLiga, semnând cu Unirea Slobozia pentru sezonul 2025/2026. Mijlocașul francez, în vârstă de 29 de ani, a părăsit Rapid în toamna anului trecut pentru Al-Markhiya SC din liga a doua din Qatar, unde a strâns 14 meciuri, 7 goluri și 3 assist-uri.

Acum, liber de contract, Papeau va reveni în România pentru a întări echipa aflată pe locul 6 în clasament, conform digisport.ro și iamsport.ro.

Papeau a impresionat în trecut în SuperLiga prin driblingurile spectaculoase care au încântat fanii din Giulești. Transferul său la Unirea Slobozia a fost confirmat de oficialii clubului, care îl așteaptă joi, 2 octombrie, pentru semnarea unui contract valabil până la finalul sezonului.

Potrivit transfermarkt, cota de piață actuală a jucătorului este de 600.000 de euro, iar în CV-ul său mai figurează echipe precum Amiens SC, Sainte-Geneviève Sports, Warta Poznan și FC Chambly Oise.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News