Mircea Rednic i-a ironizat în stilul propriu pe fotbaliștii FCSB-ului.
Întrebat despre posibilitatea ca Florinel Coman să ajungă în Franța, la Marseille, ''Puriul'' nu s-a putut abține și a ieșit la atac.
Antrenorul Politehnicii Iași este de părere că tinerii fotbaliști, precum ''perla'' FCSB-ului, ''se pierd'' foarte ușor: "Are calitate (n.r - Florinel Coman). Faceți o mare greșeală, joacă un meci, dă un gol și după aia îl vedeți Barcelona și băgați prin ziare. Nu știu să gestioneze momentul și se pierd'' a declarat Mircea Rednic în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, antrenorul Iașiului a vorbit și despre cum își cheltuie banii unii fotbaliști precum Olimpiu Moruțan, jucător criticat recent de Gigi Becali că și-a cumpărat o ''mașină de pește'' în valoare de 100.000 de euro.
''În loc să cumpere un apartament își cumpără mașini, se îmbracă Gucci, Luci, Muci, nu ai loc de ei prin toate magazinele de firme. (n.r despre mașina lui Moruțan) Aspiratoare de femei. Eu de aia mi-am luat Bentley la vârsta mea" a mai spus tehnicianul român.