Una dintre cele mai sensibile probleme cu care s-au confruntat petroliștii în ultimii ani, aceea a lipsei unui loc stabil pentru desfășurarea ședințelor de pregătire, și-a găsit, în sfârșit, rezolvarea.
Oficialii FC Petrolul Ploiești au ajuns încă din această primăvară la un acord cu reprezentanții Rafinăriei Petrobrazi, echipa prahoveană primind acceptul să folosească, cu titlu gratuit, cocheta bază sportivă „Chimia” din Brazi pentru antrenamentele viitoare. Dar, visul a devenit realitate, joi, 5 iulie 2018.
Conform fcpetrolul.ro, suprafața de joc a arenei de la Brazi a intrat într-un amplu proces de refacere, pe lângă lucrările specifice fiind dotată și cu un sistem de aspersoare, astfel încât „covorul verde” se va prezenta în condiții ireproșabile la întoarcerea „lupilor” din cantonamentul din Slovenia.
Modernizată în 2008, baza sportivă „Chimia” are o suprafață totală de 6.000 mp, este dotată cu tribune cu sistem de iluminare și dispune de o clădire de vestiare cu dușuri și toalete.
Test cu NK Krsko pe 14 iulie
Petroliștii au aflat numele încă unei adversare pe care o vor întâlni pe parcursul stagiului din Slovenia. Este vorba despre NK Krsko, formație ce a încheiat pe locul șapte în ultima ediție a primului eșalon sloven, iar partida urmează să se dispute pe data de 14 iulie.
„Lupii” vor pleca în cantonament luni, 9 iulie, dar până atunci mai au programat un meci de verificare, sâmbătă, de la ora 11.00, la Strejnic, cu divizionara secundă CS Balotești.
foto:fcpetrolul.ro
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News