FOTO | Ministru nou, probleme vechi! Vizită neanunțată la stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf

vizita stadioane
Ion Ștefan, noul ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a vrut să verifice stadiul lucrărilor la stadioanele care vor fi construite în vederea EURO 2020: Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Cu excepția arenei din Ghencea, sunt întârzieri privind lucrările de infrastructură.
Mai sunt opt luni până la Campionatul European (12 iunie – 12 iulie), competiție găzduită și de București.
Cele trei stadioane ar trebui să găzduiască antrenamentele echipelor naționale care vor juca la București în cadrul EURO 2020.
https://www.facebook.com/MinisterulDezvoltarii/photos/pcb.2340546499407681/2340542242741440/?type=3&theater
„Am cerut constructorilor să lucreze susținut pentru ca România să poată organiza în cele mai bune condiții meciurile la EURO 2020. De altfel, stadiul lucrărilor la cele trei stadioane se regăsește pe lista priorităților mele la minister și nu ascund faptul că voi mai face vizite neanunțate pe teren, pentru a vedea modul în care se lucrează. Îi asigur pe constructori de tot sprijinul ministerului, prin Compania Națională de Investiții, pentru a finaliza la timp, dar și calitativ, lucrările”, a declarat Ion Ștefan.
https://www.facebook.com/MinisterulDezvoltarii/photos/pcb.2340546499407681/2340542249408106/?type=3&theater
La stadionul Steaua (capacitate de 31.254 de locuri), s-au executat lucrările de infrastructură în proporție de 95%. Se execută lucrări la partea de suprastructură a stadionului, lucrări din beton monolit și prefabricate; stadiul acestora este de cca. 85%. Au început lucrările la instalații și arhitectură pentru spațiile aferente subsolului stadionului (stadiul de cca. 25%) și montarea confecției metalice a acoperișului.
La stadionul Rapid (capacitate de 14.050 de locuri), au început lucrările la partea de infrastructură, stadiul acestora fiind: spărtură realizată în proporție de 100%, betonul de egalizare în proporție de 70%, hidroizolație la nivelul fundațiilor în proporție de 70%, fundații în proporție de 7%.
La arena Arcul de Triumf (capacitate de 8.207 de locuri ), lucrările de săpătură, radier, hidroizolații sunt realizate în proporție de 90%, lucrările de execuție stâlpi, diafragme, fundații izolate - 45%, iar lucrările de execuție a elementelor structurale aferente suprastructurii - 25%.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























