Autoritățile locale din Timișoara au anunțat că va fi construit un nou stadion. Arena va avea o capacitate de 30.000 de locuri și va fi inaugurată în 2021.
Consiliul Județean Timiș a renunțat la ideea reabilitării vechiului stadion "Dan Păltinișanu", astfel că noua arenă va fi construită de la zero.
În acest moment, orașul Timișoara are trei echipe în Liga a 2-a: ASU Politehnica Timișoara, Ripensia si ACS Poli Timișoara.
"Nu cred că putem discuta la stadion de reabilitare, consolidare, are zeci de ani de utilizare, a fost construit pe un sistem de movila de pământ, și acolo s-a infiltrat apa. Eu mi-aș dori ca anul acesta să dăm drumul la ce însemnă licitația de proiectare plus execuție. Îmi doresc să văd cât mai repede buldozerele pe stadion", a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valeriu Răchită, manager la ACS Poli Timișoara, s-a implicat în proiectul pentru noul stadion din Timișoara.
"Încerc să fac performanță aici, vreau să construim un nou stadion. Am avut două întâlniri cu proiectantul deja, i-am adus proiectul de la stadionul din Ploiești, Ilie Oană, să ia elemente de acolo. Sper să fie gata într-un termen cât mai scurt", a declarat Valeriu Răchită pentru Gazeta Sporturilor.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News