Fotbal Intern· 2 min citire

FRF amână două meciuri ale Corvinului din campionat! Motivul invocat de instituție

Corvinul Hunedoara

Corvinul Hunedoara

Scris de Ion Gabriel Publicat: 23 iul. 2024, 19:18

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate, amânarea primelor două meciuri ale echipei Corvinul din Liga 2.

„Dacă clubul va continua seria pozitivă în Europa, atunci ne vom așeza din nou la masă”, spune Burleanu

Dacă formația din Hunedoara părăsește competițiile europene anterior etapei a 3-a din eșalonul secund, va avea timp să își modifice forma juridică și în acest fel să aibă drept de promovare în Liga I în vara anului viitor.

„Suntem impresionați de parcursul echipei Corvinul Hunedoara, atât în Cupa României, cât și în Europa League.

De aceea, ca urmare a inechității determinate de prevederile legislației interne, aceeași prevedere care nu permite clubului Steaua București să promoveze, Comitetul Executiv al FRF a luat decizia pentru amânarea primelor două etape ale Corvinului Hunedoara din următorul sezon al Ligii a II-a, astfel încât clubul să își poată modifica forma de organizare din drept public în drept privat dacă se va opri în turul 3 preliminar al Conference League înainte de începerea competiției în Liga a II-a.

Dacă clubul va continua seria pozitivă în Europa, atunci ne vom așeza din nou la masă cu reprezentanții clubului și cu UEFA pentru a vedea dacă putem identifica și alte soluții”, a declarat Burleanu.

Comitetul Executiv a aprobat cu majoritate de voturi solicitarea CSA Steaua București de a-și schimba denumirea în Steaua București.

Conform site-ului oficial al FRF, decizia s-a luat cu mențiunea că aceasta se aprobă exclusiv pentru competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, iar în situația în care se va pronunța o hotărâre judecătorească sau a oricărei alte autorități competente în materie care să anuleze marca, să suspende sau să limiteze dreptul de utilizare a mărcii respective, clubul solicitant să revină de îndată la participarea în competiții sub denumirea acestuia, astfel cum este înscrisă în Certificatul de Identitate Sportivă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News