Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la cârma echipei naționale la finalul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022. Acesta a făcut anunțul după meciul cu Armenia de la București, scor 1-0.
Antrenorul și-a exprimat dorința de a pregăti o echipă de club, unde ar putea avea activitate zilnică, nu periodică ca la prima reprezentativă. Printre înlocuitorii săi la echipa națională se numără antrenori ca Gică Hagi, Laszlo Boloni sau Cosmin Olăroiu.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a vorbit din nou despre anunțul făcut de Mirel Rădoi. Acesta anunță că tehnicianul poate fi întors din drum, pentru că nu a luat hotărârea definitivă, deși antrenorul a declarat la conferința de presă că ,,nici soția'' nu-l mai poate întoarce din drum.
,,Bomba' poate fi dezamorsată, stați liniștiți, că nu e o hotărâre definitivă. Mirel poate era și într-un moment în care a refulat cam tot ce a pățit el de-a lungul timpului. Bucuria extremă l-a împins să facă și acest lucru. Poziția federației este foarte clară, vom discuta cu el, pentru că federația își dorește ca el să rămână în continuare.
E păcat dacă pleacă. Mai ales în momentul acesta, a reușit să creeze un grup care într-un an, doi va fi extrem de puternic. Normal că m-a surprins, pentru că am fost în vestiar, l-am pupat, l-am felicitat pe el, pe băieți, ca atunci când să ajung acasă să fac un puseu de tensiune. Să nu mai folosească astea, că mă lasă inima cu strategiile astea.
Mirel a fost la federație și când nu am avut succes în meciurile noastre. Mirel și atunci a avut susținerea noastră, când nu era totul ok. Când foarte multă lume l-a atacat, noi l-am susținut. Poate fi nominalizat oricine, în cazul în care pleacă Rădoi. Dar asta este hotărârea federației. Deocamdată îl avem pe Mirel și cred că ar fi o inabilitate managerială să ne apucăm acum să avem contacte cu fel și fel de antrenori. E ca și cum nu am încerca să îl mai ținem pe Mirel lângă noi.'', a declarat Mihai Stoichiță.