Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, a vorbit recent despre planurile de fuziune cu Clubul Sportiv Dinamo, însă a recunoscut că procesul este unul complicat. După ce clubul din Superligă a ieșit din insolvență, s-a crezut că lucrurile vor avansa, însă nu a fost așa.
Nicolescu a explicat că fuziunea presupune o procedură complexă, ce necesită aprobări de la minister, spre deosebire de deciziile rapide care pot fi luate în cadrul clubului lor.
Oficialul a mai precizat că nu vede posibilă susținerea fanilor din Liga 1 pentru echipa CS, chiar dacă aceasta ar deveni o formație secundă a clubului, considerată mai mult o pepinieră pentru copii.
„În insolvență nu se putea, apoi am agreat principial cu reprezentanții clubului, a rămas să ia decizia. E o procedură complicată, cu aprobări de la minister.
La noi e simplu, fac acționarii un Zoom (n.r. apel video) și iau o decizie repede. La ei e complicat. Am colaborat cu ei, am trimis 3 jucători împrumut acolo, îi ajutăm. Doar 3 am putut, asta e limita, altfel dădeam mai mulți. Mai departe nu știu ce să spun.
Nu cred că s-a pus niciodată problema (n.r. ca fanii din L1 să susțină CS la fotbal), suporterii nu asimilează (n.r. clubul ca fiind Dinamo), poate doar când echipa ar putea deveni a doua echipă la noi. Dar nici atunci nu cred că vor face galerie pentru echipa secundă a clubului, care e o pepinieră.
Nu vrem să pierdem timpul, am făcut o altă pepinieră, ne dorim să jucăm cu copii de 2008-2009 acolo, dacă nu au competiția asta mai pierd un an, iar așteptăm”, a spus Nicolescu, la Prima Sport.