Edi Iordănescu a făcut convocarea oficială la echipa națională pentru partidele României cu Belarus și Andorra. Fotbalistul care ratează și această acțiune este Adrian Șut, mijlocașul aflat într-o formă foarte bună la FCSB și care a mai fost cerut la prima reprezentativă chiar de Gigi Becali.
Motivul pentru care tânărul jucător nu a prins naționala nici de data aceasta a fost explicat de Gabi Balint. Iată ce crede analistul TV.
„Ar fi fost convocat dacă se întâmpla asta!”
„La FCSB, chiar și jucători buni au fost scoși din echipă. Aș da exemplul lui Șut, care eu cred că a pierdut echipa națională. Acum ar fi fost convocat dacă ar fi evoluat la ultimele meciuri continuu, titular și ar fi avut evoluțiile bune pe care le-a avut în ultimul timp.
El a fost scos, s-a făcut o rotație acolo, dar asta e în detrimentul unui jucător care este în formă într-un anumit moment. Și Compagno era în formă la un moment dat și a fost scos. Îți pierzi elanul! În momentul în care ești în formă și ești scos doar de dragul unei rotații sau că așa vrea cineva te poate scoate din formă.
Poate dacă ar fi jucat în ultimul meci, poate ar fi avut o evoluție bună, poate marca un gol. Eu zic că era un jucător în vârful lui de formă, păcat că a fost scos.
Poate am exagerat, oricum e în vizorul echipei naționale, dar, dacă de exemplu acum Marius Marin nu putea veni sau pe ultima sută trebuia adus un jucător, putea să aibă și Edi semne de întrebare că nu a jucat. În schimb, dacă ar fi jucat și ar fi avut o evoluție bună, era deja primul, eu așa cred”, a spus Gabi Balint, pentru Digi Sport.
Adrian Șut a strâns până acum în acest sezon 14 apariții la FCSB și 2 goluri. Conform Transfermarkt, cota mijlocașului de 24 de ani este de 1,7 milioane de euro.
Acesta a ajuns la FCSB în vara anului 2019, gratis, de la Academica Clinceni.