CSA Steaua nu a avut drept de promovare sezonul trecut. Nu mai este mult până Liga 2 va debuta, iar echipa din Ghencea nu și-a găsit nici până în acest moment un investitor privat. Gabi Balint nu înțelege ce se întâmplă la echipă.
”Nu știu de ce se doarme așa mult acolo (n.r. la CSA Steaua). Poate nu au curaj să-și asume. Dacă își angajează niște avocați buni, ar putea să rezolve rapid situația juridică și să aibă drept de promovare”, a spus Gabi Balint la Fotbal Club.
Victor Pițurcă, despre situația de la CSA
”Așteptam ceva, o reacție din partea clubului, din partea Ministerului, să văd că Steaua are drept să promoveze. Dacă începem campionatul iar de maniera asta, să nu avem șanse, eu zic să ne vedem mai bine de treaba noastră. Până la urmă, au dreptate cei care strigă că Steaua nu e Steaua. Nu se poate așa ceva!
Trebuie să se facă ceva în sensul ăsta, măcar pentru suporterii ăia care vin, merg după echipă indiferent ce se întâmplă. Plus că există acest brand Steaua. Dacă au vrut să se întâmple lucrul ăsta, trebuie să faceți ceva! Ai stadion nou, ai toate condițiile, ne trebuie și echipă.
Eu spun că nici echipa nu e la nivelul a ceea ce înseamnă Steaua. Voiam jucători tineri, care să vină din spate. Mă gândeam ca într-un an, doi, Steaua să câștige campionatul, să intre în cupele europene, așa visam. Văd că nici măcar nu avem dreptul să promovăm. Lucrurile stau foarte prost.
E greu de înțeles. Nu știu ce se așteaptă, parcă se așteaptă să cadă ceva din cer. De ce nu s-a luat până cum această măsură? Regulamentul așa este, trebuie să vină o firmă privată și să se asocieze cu clubul. Poate se așteaptă să se dea o altă lege. Nu, regula este aceasta, așa trebuie să procedeze cei de la club”, a spus Victor Pițurcă la Pro Arena.