Fotbal Intern· 2 min citire

Gabi Iancu și-a turnat cenușă în cap după Farul – CFR 0-3: „Îmi pare rău că am ratat! Ceva nu facem bine”

gabi-iancu-2

gabi-iancu-2

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 2 sept. 2024, 11:11

Farul Constanța a avut o seară dezamăgitoare în etapa a 8-a a Superligii României, suferind o înfrângere clară, cu 0-3, în fața celor de la CFR Cluj. „Marinarii” nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, iar ardelenii au profitat la maxim de fiecare oportunitate de a marca.

Farul Constanța – CFR Cluj 0-3

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi trece printr-o perioadă dificilă.  Partida de la Ovidiu a fost sub așteptările fanilor constănțeni. La finalul meciului, jucătorii s-au declarat dezamăgiți de felul în care s-a desfășurat meciul.

CFR Cluj a prestat un joc foarte bun defensiv, iar pe atac echipa lui Dan Petrescu a arătat un pragmatism fantastic. Ciprian Deac a deschis scorul în prima repriză, iar Leo Bolgoda și Korenica au marcat în partea secundă.

”Marinarii” au ratat câteva ocazii imense. Gabi Iancu și Doicaru au avut șansa de a înscrie, însă au fost lipsiți de inspirație în fața porții. Gruparea de la malul mării trebuie să își revină în această pauză competițională pentru a spera la o clasare pe un loc de playoff.

Gabi Iancu: „ 3 ocazii au avut, 3 au dat“

La finalul meciului, Gabi Iancu s-a arătat extrem de dezamăgit. Atacantul celor de la Farul și-a cerut scuze pentru ocazia imensă pe care a ratat-o și speră că echipa sa își va reveni în cel mai scurt timp.

„Dacă înscriam, s-ar fi putut schimba soarta jocului. Noi nu am reușit să îi desfacem pe faza de atac. Îmi pare rău că am ratat și nu am deblocat tabela. Îmi pare rău. Nu comentez deciziile arbitrului.

Au jucat foarte bine defensiv. 3 ocazii au avut, 3 au dat. Avem acum două săptămâni timp să ne revenim. Ceva nu facem bine. Trebuie să schimbăm situația în favoarea noastră“, au fost cuvintele lui Gabi Iancu la finalul meciului cu CFR Cluj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News