Fundașul Gabriel Tamaș a anunțat că va juca și în sezonul viitor la Concordia Chiajna, pentru a forța promovarea în Superligă.
Gabriel Tamaș a promis că va continua la Concordia Chiajna și vrea să mă țină de cuvânt
Tamaș va împlini 40 de ani pe 9 noiembrie, dar are de gând să joace cel puțin un sezon. În ultima etapă a reurului play-out-ului din Grupa B a Ligii 2, Concordia Chiajna a fost învionsă, pe teren propriu, de Unirea Constanța, cu 0-1.
La finalul partidei, fostul internațional român a anunțat că va juca și în sezonul viitor la echipa ilfoveană. „Mi s-a propus prelungirea, vom discuta săptămâna viitoare cu cei din conducere, sper să ne înțelegem, adică în mare parte ne-am înțeles deja. Mie îmi place să joc fotbal, nu contează unde, prima ligă, liga a doua, nu contează unde.
În caz că voi continua în Liga 2, sută la sută rămân la Concordia Chiajna, pentru că am promis celor de aici și vreau să mă țin de cuvânt. Adică să tragem la promovare la anul, după care mă voi lăsa sau voi continua în Liga 1 încă un an.
M-ar tenta să mă duc acasă, să jnoc la FC Brașov, dar eu sunt un om de cuvânt și, când îmi dau cuvântul unei persoane, ma țin de cuvânt”, a declarat Tamaș, pentru Orange Sport.