Echipa Concordia Chiajna a pierdut în deplasare, 1-2, pe terenul lui Metaloglobus și a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 2.
„Federația și LPF să ia niște măsuri”, a spus Gabriel Tamaș, nemulțumit de suprafața de joc
Dacă ar fi câștigat, echipa la care este legitimat Gabriel Tamaș ar fi terminat sezonul regulat pe Locul 4 și ar fi scos Dinamo din play-off.
„Normal că sunt dezamăgit, toate rezultatele ne ajutau. Felicit echipa adversă, Metaloglobus a jucat foarte bine, bravo lor” Păcat că nu am putut câștiga, dacă făceam asta, eram în play-off. Ăsta e fotbalul. Alții pierd finală de Campionat Mondial.
Acum intrăm în play-out, să facem o figură frumoasă, iar de la vară vedem ce se va întâmpla. Felicit echipa adversă încă o dată, bravo lor. Pentru mine, sincer să vă spun, dezamăgirea e că am jucat pe un teren ca ăsta, nici nu îmi venea să intru pe teren.
Eu zic că ar trebui să ia și Federația, LPF niște măsuri, pentru că Metaloglobus joacă de câțiva ani în Liga a II-a, nu? Ne cam batem joc de jucători, ne rupem picioarele pe sinteticul ăsta.
Zici că venim duminica la grătar și după aia jucăm cu prietenii fotbal pe sintetic. Sper că vor schimba și ei terenul”, a spus Gabriel Tamaș.
Concordia Chiajna face parte din Grupa B a play-out-ului Ligii 2
În urma rezultatelor înregistrate în Etapa a 19-a, ultima a sezonului regulat din Liga 2, Steaua, Poli Iași, Oțelul, Unirea Dej, FC Buzău și Dinamo s-au calificat în play-off.
Concordia Chiajna (Locul 8) face parte din Grupa B a play-out-ului, alături de FC Brașov (9), CSC Dumbrăvița (12), CSC Șelimbăr (13), Progresul Spartac (16), Ripensia Timișoara (17) și Unirea Constanța (20).
Fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel șase meciuri pentru fiecare formație.
La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 și 7, iar cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manșă pentru menținerea în liga secundă.
Atât în play-off, cât și în play-out, echipele vor intra cu punctajul acumulat la finalul sezonului regulat.