Echipa Universitatea Craiova a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea covăsneană Sepsi OSK, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii.
„Maldonado și Mora nu s-au poziționat bine la faza golului primit”, a tunat Gâlcă
Gazdele au deschis scorul în minutul 27, când Alexandru Mitriță a executat un corner, iar Maldonado a înscris cu o lovitură de cap la care portarul Niczuly nu a avut reacție. Oaspeții a restabilit egalitatea în minutul 39, prin Oberlin, însă oltenii au revenit la conducere în minutul 58, după ce Baiaram a marcat din centrarea lui Bancu.
„Era important să câștigăm astăzi. Am început foarte bine meciul, până am marcat. După a fost un alt meci. Am jucat fără control, golul pe care ni l-au dat a fost după o diagonală. Nici Maldonado, nici Mora nu s-au poziționat bine la faza golului primit.
Ne-a fost teamă să mai ținem de minge. Au venit multe pase greșite și toate au venit în centrul terenului, așa am primit golul. În repriza a doua am avut atitudine, am reușit să marcăm, chiar ne-am mai creat ocazii ca să facem 3-1.
Următoarele meciuri sunt foarte importante, mai ales în Cupă, unde trebuie să câștigăm. Și ultimul meci de la Buzău e important pentru noi. Baiaram are o calitate foarte bună, atacă destul de bine careul. E important să câștigăm, cât mai mulți jucători să fie la un nivel cât mai bun”, a spus Costel Gâlcă, la final.