Fotbal Intern· 2 min citire

Gheorghe Hagi, dat de gol de fiul lui: „Știam obiectivul măreț de la început”

Ianis Hagi și Gheorghe hagi

Ianis Hagi și Gheorghe hagi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 14 iun. 2023, 19:09

Ianis Hagi, jucătorul român al echipei scoțiene Rangers, a dezvăluit că știa de la începutul sezonului trecut că Farul va lupăta la titlu.

„Știam obiectivul măreț de la început”, a spus Ianis Hagi, cu privire la obiectivul Farului de a lua titlul

Gheorghe Hagi, managerul Farului Conmstanța, a spus prima dată că echipa pe care o conduce se luptă la titlu abia la jumătatea play-off-ului. Fiul lui a spus, însă, că intențiile celui mai mare fotbalist român din toate timpurile i-au fost clare mult mai devreme.

„Trebuie să fiu sincer, când am vorbit vara trecută cu tata la telefon și îmi spunea ce transferuri vrea să mai facă la Farul, i-am spus: „Tu sigur vrei să te bați la campionat anul ăsta!”

Au fost anumite oportunități pentru el, a profitat că a putut să transfere jucătorii pe care i-a transferat și știind calitățile lor… În plus, știu ce lucrează tata și cât de clare are principiile.

Știam că se vor bate la campionat. Să zic că 100% e greu, dar știam că se vor bate la campionat. Nu ca anii trecuți, când aveau obiectiv doar play-off-ul.

Chiar dacă el tot sezonul a spus că obiectivul lui e play-off-ul, eu știam obiectivul măreț de la început”, a spus Ianis Hagi, potrivit FRF.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News