FCSB a încheiat anul 2023 pe prima poziție în Liga 1, la un avans mare față de rivalele sale.
Gheorghe Mustață a oferit detalii despre situația din vestiarul echipei. Iată ce a transmis liderul Peluzei Nord despre formația favorită.
„Vine să dea cu pumnul în masă!”
„Toți suntem nervoși când pierde Steaua (n.r. – FCSB). Și eu am fost nervos acum 3-4 etape și am luat atitudine față de jucători și am discutat cu ei. Ambiția și dăruirea îți aduc rezultate. Noi am avut o discuție cu jucătorii, a avut Florinel Coman o inițiativă corectă și perfectă pentru suporteri, a luat inițiativa să discute și transmită suporterilor să vină alături de echipă.
Îmi închipui că au discutat între ei că ceva se întâmplă și nu merge. Cred că au înțeles mesajul nostru al suporterilor că dacă ai dăruire, atitudine, ambiție și joci fotbal fără individualism atunci câștigi. Asta se vede de două etape, de la Cluj de fapt, unde ai făcut presing din minutul 18 după ce ai luat primul gol și ai realizat că trebuie să câștigi.
Contează foarte mult ca un jucător să vină și să dea cu pumnul în masă ca lider, că Florinel este lider în echipă. Cred că jucătorii care intră în vestiar și au o inițiativă în fața colegilor și vin cu ambiția aia cu care venea Mirel Rădoi 'bă, gata, intrăm în teren, asta e este, 1-0 dăm drumul la treabă' sunt lideri.
O ambiție de genul ăsta te poate dezgheța pentru a reuși un joc bun. Din partea lui Florinel a venit o inițiativă foarte bună de ambiție și de a transmite suporterilor să fie alături de echipă pentru că au realizat și ei că jocul nu prea era bun", a declarat Gheorghe Mustață, conform Fanatik.