Farul Constanța a fost învinsă categoric luni seară în deplasare. Dobrogenii au cedat în Gruia în fața CFR-ului (1-3).
Gică Hagi s-a arătat dezamăgit după rezultatul echipei sale. Iată cum a comentat eșecul suferit.
„V-am spus de mult, noi nu o să fim în lupta pentru titlu!”
„Un început echilibrat, știam că întâlnim o echipă puternică acasă, cu un joc vertical, puternică la faze fixe. După gol, nu ne-am mai apărat așa de bine. Defensiv am făcut un meci slab, ofensiv ne-am mișcat, dar trebuia să facem mai multe.
Trebuie să găsim răspunsuri, trebuie să ne apărăm mai bine. Ca să funcționeze atacul, trebuie să ai mingea. Nu am controlat meciul, am făcut doar anumite lucruri. CFR a fost agresivă, noi ne-am mișcat puțin și de aici au venit problemele.
Sunt 6 jucători care au lipsit, dar nu vorbim acum despre ei. E doar o înfrângere, care ne doare, dar mergem înainte. Trebuie să strângem rândurile pentru că drumul e lung. Eu v-am spus de mult, noi nu o să fim în lupta pentru titlu, am avut dreptate, acum ne rămâne să ne luptăm pentru play-off”, a spus Gică Hagi, după ce a pierdut cu CFR Cluj.