Gică Hagi a vorbit recent despre transferul lui Adrian Mazilu. Tânărul jucător va pleca în această iarnă de la Farul Constanța la Brighton, în Premier League.
„Regele” consideră că a primit o sumă mult mai mică față de cea pe care o dorea. Iată ce a spus despre transferul fotbalistului său.
„Eu voiam să fie cu zece, opt milioane de euro...”
„Eu nu voiam să-l vând pe Mazilu cu valoarea pe care o avea? Scuzați-mă! Piața dictează, nu pot să dictez eu. Am început noi cu cifrele, dar la un moment dat rămâi cu vorbele. Realitatea asta a fost. Trei milioane (n.r. - de euro).
Punct. Și eu voiam să fie cu zece, cu opt, așa plecasem. Dar de fapt era un jucător român. Din România. Păi cât să plătim pe ăla? Ei fac piața, cei de afară.
Hagi trebuie să vândă, toată piața știe asta”, a spus Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.