O nouă controversă legată de Călin Georgescu, candidatul care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, iese la iveală. Politicianul a folosit în materialele sale de campanie electorală imagini cu marii sportivi ai României fără a le cere însă acordul.
Călin Georgescu luptă pentru fotoliul de la Cotroceni
Călin Georgescu a fost marele câștigător în turul întâi al scrutinului prezidențial. El și Elena Lasconi, candidatul propus de USR, vor da marea bătălie pentru funcția de președinte al României.
Însă, de la anunțarea rezultatului final de luni dimineață, au apărut tot mai multe discuții.
Călin Georgescu s-a folosit de platformele de social media pentru a-și prezenta viziunea. El a câștigat o mare parte din electorat printr-un discurs patriotic. Totuși, multe persoane consideră că unele dintre declarațiile sale sunt exagerate sau controversate.
Gică Hagi: „Noi facem politica sportului, a fotbalului, nimic altceva”
Într-unul dintre videoclipurile sale de campanie, el s-a folosit de imaginea celor mai mari sportivi români. Gică Hagi, Ivan Patzaichin și Nadia Comăneci au apărut într-un videoclip fără a-și da acordul.
Omul numărul 1 de la Farul Constanța a vorbit public despre acest subiect, declarând că el nu face și nu va face vreodată politică.
„Niciodată nu m-am implicat în politică și nu o voi face. Nu sunt implicat. Da, dacă e legal, dacă nu e legal, nu am de unde să știu, dar cu siguranță nu fac parte din jocul acesta. Noi facem politica sportului, a fotbalului, nimic altceva.
Hagi întotdeauna stă departe de acest lucru. Am încercat toată viața mea să stau departe de asta, chiar dacă a fost tentant. Eu îmi văd de meseria mea. V-am zis că iubesc să fiu antrenor, muncesc tehnic și merg pe linia aceasta.
Practic, nu sunt și nu mă băgați în lucrurile acestea”, a fost reacția lui Gică Hagi la o conferință de presă premergătoare meciului din Superliga României dintre Farul Constanța și Botoșani.