Performanța de a câștiga Liga 1 cu o echipă alcătuită majoritar din puști l-a făcut pe Gică Hagi să fie lăudat de lumea fotbalului românesc. Proiectul „Regelui” de la Farul Constanța a progresat în acest sezon, iar următorul se anunță și mai interesant.
Recent, Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, l-a propus pe Gică Hagi la echipa națională a României. Iată ce a spus.
„Este singurul om care poate salva fotbalul românesc!”
„La nivel de echipă națională, dacă fotbalul românesc vrea să iasă din impas, trebuie să facă orice administrația Burleanu să-l convingă pe Gică Hagi, să-i dea frâiele și să-i dea mână liberă, să-l facă manager pentru toate echipele naționale”, a declarat Mititelu, pentru Fanatik.
„Este singurul om care poate salva fotbalul românesc și care poate să facă echipa națională competitivă în următorii 2-3 ani. Automat va trage după el tot fotbalul românesc dacă face chestia asta. Gică Hagi și-a îndeplinit un vis. A luat titlul. Probabil că mai ia și la anul un titlu”, a mai spus patronul oltenilor, pentru sursa citată.