Naționala României și-a aflat adversarele din grupa pentru preliminariile EURO 2024. Tragerea la sorți a avut loc duminică, 9 octombrie, iar norocul le-a surâs „tricolorilor”.
Mai exact, România a fost repartizată în grupa I, acolo unde va juca împotriva Belarus, Elveția, Kosovo, Andorra și Israel. Gică Popescu a lansat un avertisment după ce a văzut adversarele „tricolorilor”.
„Avem o grupă cum nu se putea mai accesibilă, mai bună!”
„Eu cred că dacă ne-am fi ales noi adversarele nu am fi fost la fel de inspirați cum ne-a fost norocul. Nu cred că puteam să cădem într-o grupă mai accesibilă. Dacă dintr-o astfel de grupă nu putem să ne calificăm, înseamnă că această generație trebuie dată uitării.
Mi-ar plăcea să cred că principalele favorite sunt Elveția și România, pentru că nu pot să accept ca Israelul să fie favorită înaintea noastră, indiferent de rezultatele pe care le-au avut în ultimii ani de zile. Cred că favoritele la locurile 1 și 2 sunt Elveția și noi. Mie îmi place să cred că nu am ajuns atât de jos încât Israelul să fie înaintea noastră.
(n.r.- despre Edi Iordănescu) Îmi doresc să fie inspirat, îmi doresc să țină cont de istorie, să vadă care a fost mentalitatea la echipa națională, să fie inspirat când alege jucătorii și să transmită echipei curaj, pentru că este ceea ce îi lipsește echipei noastre îl ultimii ani este curajul. O echipă fără curaj este o echipă pierdută.
Eu repet! Eu cred că soarta a ținut încă o dată cu noi, că avem o grupă cum nu se putea mai accesibilă, mai bună. Acum trebuie să ne ridicăm la dificultățile unei campanii de calificare uitându-ne în spate la dezastrul din Liga Națiunilor.
Eu sper ca acest parcurs nefericit să fi fost un accident, să fi învățat foarte mult din această campanie și rezultatele să le vedem în această campanie de europene.”, a declarat Gică Popescu, conform celor de la Prima TV.