Viitorul Constanța a pierdut pe terenul lui FC Voluntari, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul trei din play-out-ul Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Jefte, în minutul 28.
La finalul întâlnirii în care a înregistrat al doilea eșec în play-out, președintele oaspeților, Gică Popescu, a recunoscut că situația este din ce în ce mai dificilă pentru Viitorul și a afirmat că de jucători depinde ca echipa să depașească această criza de formă.
„Am făcut un meci slab în seara aceasta, ne așteptam la un meci greu. Voluntari are o echipă solidă, care se apără foarte bine, e greu să le dai gol. Cred că la posesie stăm foarte bine, dar din păcate nu am reușit să avem ocazii. Asta e situația, e din ce în ce mai complicat, ne așteaptă saptămâna aceasta un meci pe viață și pe moarte la Iași unde ne jucăm și noi și Iași jumătate din rămânerea în Liga 1.
Asta e fotbalul, când nu ești atent te pedepsește și nu avem decât să muncim, să ne antrenăm și să sperăm că vom face puncte în meciurile rămase. Atât am putut în seara asta, am încercat, am avut mai tot meciul mingea, dar nu e suficient. Din păcate nu avem această formulă miraculoasă ca să ieșim din această situație.
De jucători depinde, cred că ei înțeleg gravitatea situației și doresc să iasă din această pasă proastă, doresc să facă puncte. Deocamdată suntem în acest blocaj pe care nu putem să-l depășim”, a declarat Gică Popescu, la finalul partidei de la Voluntari.
În urma acestui rezultat, Viitorul Constanța rămâne pe locul 13 în ierarhie, cu 19 puncte acumulate. Formația pregătită de Cătălin Anghel traversează una dintre cele mai grele perioade din ultimii ani, iar salvarea de la retrogradare este principalul obiectiv al constănțenilor. Pentru formația de pe litoral urmează duelul de pe terenul ultimei clasate, Poli Iași, programat pe 29 aprilie.