Patronul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, a anunțat, joi, că Mihai Stoica a demisionat din funcția de manager și de președinte al Consiliului de Administrație ca urmare a rezultatelor slabe ale echipei din ultima perioadă.
Mihai Stoica se întoarce dacă FCSB câștigă campionatul
'Cel mai important lucru care s-a întâmplat este plecarea lui Mihai Stoica. Eu știam că el va pleca, că va lua hotărârea asta. Dar credeam că o să o facă cu orgoliu, însă a făcut-o cu prietenie, cu pace, cu gânduri bune. Mi-a spus la telefon. În primul rând mi-a mulțumit, apoi mi-a spus că așa a hotărât (n.r. - să demisioneze). Eu i-am spus că nu e bine ce face pentru că nu vreau să se bucure dușmanii mei de el. Însă mi-a zis că nu-l interesează ce vorbește lumea. Mi-a spus că el e în continuare alături de noi, că vrea ca echipa să aibă succes. Eu am insistat să rămână, dar a zis 'Nu'', a declarat Becali la postul DigiSport.
Patronul a explicat că e posibil ca Mihai Stoica să se întoarcă la FCSB în vara următoare dacă echipa câștigă titlul.
'Eu i-am spus că să plece dar să promită că dacă FCSB câștigă campionatul vine înapoi. Până la urmă, cu greu, a zis 'Da'. Deci asta este situația. După vreo oră, am stat și m-am gândit și l-am sunat eu. Și i-am spus că de fapt a luat cea mai bună decizie. Pentru că e mai bine așa. Ar fi fost multe discuții, multe întrebări, dar așa, terminăm bâlciul. Iar la vară să vină înapoi și cu asta, basta. E ca o pauză, da. Mi-a zis că vrea să se liniștească puțin, că nu mai poate. Eu i-am spus: 'Mihai, cred că realizezi că ești vinovat'... iar el a zis: 'Da, așa este'. Deci supărarea mea nou este Boutatoutu, nu banii pe care îi cheltui (n.r. - 3 milioane în 3 ani), ci locul 8 pe care suntem acum, la 12 puncte de locul 1. Asta e supărarea mea mare', a spus oficialul.
Mihai Stoica a lucrat la clubul condus de Gigi Becali timp de 19 de ani
Întrebat dacă va instala pe altcineva în locul lui Mihai Stoica, Becali a răspuns: 'Nu, nu. Nu are cine să vină. Numărul 7 al lui Lucescu s-a retras, așa și numărul lui MM se retrage. Nu putem să îl înlocuim pe MM cu altcineva. Pentru că acum locul lui e vacant... e un fel de suspendare pentru Mihai Stoica. Mihai e suspendat pe o perioadă, după care va reveni'.
În ultimele zile, Becali i-a reproșat în mod public lui Mihai Stoica transferurile realizate în vară de FCSB, în special achiziționarea lui Aymen Boutoutaou, pentru care clubul cheltuie 3 milioane de euro în cei trei ani de contract, sumă care include salarii, bonusuri și comisioane pentru impresari.
Mihai Stoica (61 de ani) a lucrat la clubul condus de Gigi Becali timp de 19 de ani, el ocupând de-a lungul timpului diverse funcții precum președinte, director general, director executiv, director sportiv, manager și președinte al Consiliului de Administrație.
Tot astăzi, Mihai Stoica a postat un mesaj pe contul personal de Instagram în care a lăsat să se înțeleagă că o dată cu plecarea de la FCSB se retrage din fotbal.
'Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în cariera începută în februarie 1992, în special lui Marius Stan, cel care m-a adus în fotbal și lui Gigi Becali, omul care mi-a oferit oportunitatea de a transforma un vis în realitate și care mi-a fost aproape în momentele grele ale vieții. Fără enumerarea performanțelor, fără accente melodramatice. As simple as that', a scris Stoica pe site-ul de socializare citat.